16262613653F7H75.png

Cod: 13388

ISBN: 2668-569802101

Editura:

Data aparitiei: 2021

Colectia:

Pagini: 340

Disponibilitate: in stoc

Revista de Dreptul Familiei. Supliment/2021

Autor:

Zilele trecute am participat la intalnirea de 10 ani de la absolvirea Facultații de Drept din cadrul Universitații de Vest din Timișoara a promoției 2011. A fost emoționant sa citim fericirea pe chipul absolvenților atunci cand spuneau ca sunt casatoriți și au unul sau doi copii. Evenimentul a fost un bun prilej pentru a ne aduce aminte ca implinirea nu vine doar din cariera profesionala, ci și din relațiile de familie intemeiate pe iubire, afecțiune, respect, apreciere. Un cuplu ne-a impresionat in mod deosebit. La strigarea catalogului, un fost absolvent s-a ridicat, ținand strans in brațe un copilaș, și a declarat ca a adus cu el și soția sa dovada iubirii lor. Copilul, un dar minunat, o binecuvantare.

 

***

 

Unii copii se bucura de confortul familiei in care parinții iși exercita indatoririle fața de ei cu multa dragoste și responsabilitate. Alți copii sunt privați de acest confort, de regula, atunci cand constituie obiectul unei dispute intre parinții aflați in conflict. Uneori, ambițiile parinților și/sau resentimentele lor ii pot orbi, astfel incat sa nu mai poata distinge interesul superior al copilului lor. Atunci, judecatorul este cel care are sarcina de a-l proteja pe copil, tranșand diferendul dintre parinți, pe baza interesului superior al acestuia.

Dar ce este interesul superior al copilului, cum il identificam și cum il aplicam in situații concrete? La aceste intrebari au raspuns autorii – reputați cercetatori și profesioniști in aria de Dreptul familiei – acestui volum, care reunește lucrarile susținute la Secțiunea de Dreptul familiei a Conferinței Internaționale Bienale – ediția a XIII-a, 6-7 noiembrie 2020, organizata de Facultatea de Drept din cadrul Universitații de Vest din Timișoara.

Speram ca toți cei interesați – practicieni și teoreticieni, deopotriva – sa patrunda in tainele interesului superior al copilului vor gasi aici cateva dintre raspunsurile pe care le cauta. Doar cateva raspunsuri, pentru ca tema, fiind vasta, nu a putut fi tratata exhaustiv.

Mulțumirile și aprecierile noastre se indreapta catre cei care au facut posibila apariția acestui volum: catre fiecare autor in parte, pentru contribuție și daruire; catre redactori, pentru indelunga rabdare; catre corectori, pentru atenția și grija cu care au privit și citit fiecare text; catre editura, pentru interesul manifestat pentru publicare; catre decanul Facultații de Drept din cadrul Universitații de Vest din Timișoara, pentru susținere și incurajare; catre Dumnezeu, pentru toți cei amintiți mai sus, oameni pasionați de drept și cu darul scrisului, și pentru oportunitatea de a coordona impreuna volumul de fața.

 

Coordonatoarele,

Conf. univ. dr. Adina R. MOTICA

Conf. univ. dr. Lavinia TEC

 

Carti din aceeasi colectie

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

museum