MARI AVOCATI AI ROMANIEI

Picture 10 iunie 2011 | 5026 accesari

În aceste zile are loc în Bucureşti CONGRESUL AVOCAÞILOR, moment de bilanţ pentru avocatura românească, unde s-au reunit delegaţiile tuturor barourilor din ţară.

Am avut privilegiul de a lansa, chiar în cadrul CONGRESULUI, de la prezidiu, o carte specială — MARI AVOCAÞI AI ROMÂNIEI scrisă de avocat dr. Vasile Nistor; misiunea pentru publicare, după decesul autorului, a revenit prietenilor săi apropiaţi - domnii Bedros Horasangian (care a şi îngrijit prezenta ediţie) şi domnului Bujor Nedelcovici. Apărută cu sprijinul UNBR, lucrarea a beneficiat de o lansare aparte, fiind pentru prima dată când o asemenea prezentare se face în cadrul CONGRESULUI AVOCAÞILOR. Alături de domnul Preşedinte Gheorghe Florea, domnul Mircea-Petre Stănculescu şi doamna Ana Diculescu-Şova au apreciat iniţiativa noastră bucurându-se de apariţia acestei cărţi, căreia nu i se putea face un mai mare serviciu şi acorda o mai mare importanţă decât prin lansarea în acest cadru.


Cartea reuneşte o serie de portrete în proză ale unora dintre cele mai reprezentative personalităţi ale avocaturii româneşti. Stilul autorului este inconfundabil, personalitatea şi elocinţa domniei sale răzbătând la fiecare pagină.

Este o carte care aşteaptă de aproape 20 de ani să vadă lumina tiparului, dorinţa autorului fiind materializată printr-un efort susţinut pe parcursul ultimelor două săptămâni.

Cuvintele mele sunt sărace pentru a face să răzbată până la dumneavoastră măcar o fărâmă din bucuria pe care o simţi răsfoind-o. Mi-i iau, aşadar, aliaţi în această întreprindere pe domnii Gheorghe Florea, Bedros Horasangian, Bujor Nedelcovici şi Mircea Dan Bob, coordonatorul colecţiei CULTURA JURIDICÃ, în cadrul căreia a apărut această carte, care prin cuvintele domniilor lor, reproduse mai jos,  întregesc şi dau consistenţă demersului nostru.

Va doresc lectură plăcută!

Nicolae Cîrstea



Argument

Colecţia „Cultura juridică” se îmbogăţeşte cu un nou titlu. Lucrarea surprinde figuri celebre ale profesioniştilor dreptului despre care Petre Pandrea spunea: „Avocaţii sunt sarea şi piperul libertăţii într-o ţară”. Am reţinut-o spre publicare deoarece avem convingerea că avocatul întrupează ideea de libertate într-o societate. El nu se reduce la un simplu alergător de la o instanţă la alta, ci este în primul rând un intelectual atent la semnificaţia evenimentelor ce-l înconjoară.

Este un garant al păcii sociale, prin activitatea sa de luptător independent în slujba dreptăţii individuale.

Figurile evocate de Vasile Nistor se recomandă prin temeinica pregătire profesională, acompaniată de o solidă cultură juridică. Maeştrii ai barei, cei evocaţi s-au ilustrat şi în diferite alte ipostaze: oameni politici (Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Ion Lahovary, Mihail Kogălniceanu, Constantin Nacu), literaţi (Eugen Herovanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Titu Maiorescu, George Papahagi, Radu Rosetti, Ionel Teodoreanu), oratori de excepţie (Alexandru Djuvara, Mihail Korné), filosofi (Mihail Antoniade), doctrinari ai dreptului (Matei Cantacuzino, Mircea Manolescu, Hurmuz Aznavorian), educatori ai viitorilor jurişti (Istrate Micescu, Constantin Dissescu, Vintilă Dongoroz, Toma Stelian, Alexandru Vălimărescu).

Autorul îl citează pe Iorga: „evocările nu învie morţii, dar ele scot, din colţul lor de nemurire [...], chipurile mari ale trecutului şi le aduc în lumina făcliilor de pomenire înaintea atâtora care până atunci sau nu ştiau nimic despre acei oameni sau îi uitaseră”. Valoarea lucrării de faţă constă în talentul lui Vasile Nistor în a surprinde esenţa personalităţii celor evocaţi şi de a le restitui figurile în mişcarea preocupărilor lor cotidiene. Portretele coboară astfel din rame şi le putem percepe trăirile şi pasiunile, le auzim pledoariile şi le descoperim latura umană. Autorul depăşeşte simpla evocare condescendentă şi îşi încadrează personajele în contextul epocii lor, care nu le-a fost neapărat favorabilă.

Acestea sunt motivele pentru care „Mari avocaţi ai României”, prin grija dlui Bedros Horasangian şi cu contribuţia dlui Bujor Nedelcovici, vede azi lumina tiparului. Este o restituire a unei tradiţii de probitate profesională ocultată de vremuri neprielnice politic şi un important îndemn spre (re)articulare.

Mircea Dan Bob




Cuvânt înainte

Demersul editorial întreprins de Editura Universul Juridic prin publicarea unei lucrări ce îşi propune să evoce personalităţi ale profesiei de avocat în România este un semn al normalităţii.

Într-o lume în care mentalităţi dependente încă de concepte depăşite refuză integrarea efectivă a avocatului în sistemul judiciar ca structură instituţională, starea socio-profesională a avocatului se află în continuă rezonanţă cu vremurile sub care trăim. Evocarea personalităţilor incluse în lucrarea „Mari avocaţi ai României” de Dr. Vasile Nistor semnifică răspunsul unei edituri tot mai mult implicată în proiecte comune cu cele ale profesiei de avocat la întrebări esenţiale privitoare la poziţia avocatului în societatea românească.

Profesia de avocat se legitimează la scara istoriei prin faptele unor oameni care au rostuit şi vor rostui în timp veritabile fundamente ale istoriei profesiei de avocat, încă nescrisă, veşnic actuală şi benefică pentru mersul societăţii române.

Demersul editorial exprimă şi mesajul generaţiei actuale de profesionişti care preocupaţi de frământările zilnice ale activităţii desfăşurate „la bara justiţiei”, ori ale sfatului potrivit la momentul potrivit, trebuie să înţeleagă mersul în timp al Corpului de avocaţi care prin autoritatea impusă de personalităţile sale, prin comunicarea de la suflet la suflet a transmis şi va transmite tradiţional devotamentul, abnegaţia, lupta pentru demnitate şi pentru adevăr şi dreptate ca veritabile repere ce emoţionează inima şi mintea tuturor avocaţilor români.

Sper ca baroul român — adesea refugiu al umanităţii şi azil al moralei în timpuri de furtună socială — să continue opera de identificare a unor manuscrise ce aparţin confraţilor avocaţi care au ţinut să evoce pentru viitor figurile proeminente ale profesiei, deziderat care a rostuit şi rostuieşte sentimentul de apartenenţă la Corpul profesional, adevărata legătură dintre cei care, uniţi în idealul profesiei de avocat, năzuiesc totdeauna spre Binele comun.

Av. dr. Gheorghe Florea

Preşedintele Uniunii Naţionale
a Barourilor din România



Destinul unui avocat — Vasile NISTOR

Încerc să încropesc din frânturi de amintiri, portretul unui om care ne-a fost foarte apropiat. Chiar dacă aparţinem unor generaţii diferite, dragostea de cărţi şi lectură, în primul rând, dar şi personalitatea puternică, amestec de politeţe caldă şi farmec veşnic zâmbăreţ m-au fascinat şi a făcut să fim apropiaţi. Cumva. Eram un tânăr debusolat în anii ’60 când soţii Nistor îi vizitau pe părinţii mei şi deseori rămâneau la mese stropite cu vin bun — tata era expert — urmate de partide de canasta. Aşa am intrat şi eu în vorbă cu un avocat care avea un tip de discurs scânteietor, ironie fină şi lecturi întinse. Nu ştiu dacă mai practică avocatura, era însurat a doua oară cu o colegă de breaslă din Câmpina şi se retrăsese la Sinaia de unde coresponda cu foarte multă lume. Cunoştea fel de fel de oameni, dincolo de cei din vechea boierime — lumea bună de altădată, deja decăzută şi deseori umilită, după ce pierduseră totul după venirea comuniştilor la putere şi trecerea prin diverse dramatice experienţe carcerale. O lungă corespondenţă, întinsă pe câteva decenii, a întărit prietenia cu acest bărbat falnic — era înalt şi avea mereu o ţinută aristocratică — care îmi încuraja lecturile şi aplecarea spre muzică şi plastică. Nu ştiu exact detalii din tinereţea lui. Vasile Nistor s-a născut în 1914. Þin bine minte acest detaliu pentru că era cu un an mai mare decât tatăl meu, Ovanez Horasangian, născut în 1915, pe 31 ianuarie. Au fost colegi de liceu la Turnu Severin, unde tatăl viitorului avocat a fost Primar. Vasile Nistor provenea dintr-o familie înstărită de boieri olteni, la Cerneţ. Lângă Severin există şi o culă Nistor. A urmat studii juridice la Bucureşti şi a practicat avocatura. A fost căsătorit şi are un băiat Petre Nistor, a cărui urmă i-am pierdut-o, undeva în Drumul Taberei.

Ca avocat a lucrat până după cel de-al Doilea Război Mondial, apoi a fost exclus din Barou, nu ştiu exact când, şi a practicat diverse meserii. O căsătorie cu o altă femeie care l-a admirat şi apoi susţinut o viaţa întreagă l-a salvat. Când l-am cunoscut, prin anii ’60, citea enorm şi mereu umbla pe te miri unde. Prin ţară sau prin lume. La Galaţi — de unde, parcă, era doamna lui, Lizica (Elisabeta, cred) Nistor şi prin Delta Dunării, prin nordul Bucovinei sau prin Maramureş. Avea prieteni peste tot. Nu puţine au fost călătoriile peste hotare. Franţa şi Germania, Italia şi Spania, a umblat prin multe ţări, de unde trimitea cartoline poştale spumoase. Intrase în corespondenţă şi cu Jacques Chirac, cu un avocat faimos care-l apărase pe Pétain, cu un academician francez, am uitat cu care dintre ei. Ca apoi în lungi epistole să relateze impresii de călătorie. Aici a venit un imbold din partea mea să-i sugerez să scrie o carte cu impresii de călătorie sau nişte memorii. Cunoscuse foarte multă lume, văzuse destule. Nu cred că a fost pe front, nici puşcărie nu cred că a făcut, nu sunt sigur.

Din îndemnul meu de a scrie ceva au ieşit aceste portrete de mari avocaţi, care, iată, i-au supravieţuit. Avocatul Vasile Nistor a murit la Sinaia, după 1989, cred că între 1997 şi 2000, când eram plecat la rândul meu din ţară. Este înmormântat în cimitirul din Sinaia, undeva în afara oraşului, pe drumul de Bucureşti. Ce aş mai putea adăuga pentru a contura personalitatea unui om care mi-a marcat tinereţea? Cred că a fost liberal, ca şi tatăl său. În câteva discuţii/vizite la Sinaia, s-a arătat mefient faţă de subiectele politice, ceea ce m-a surprins, faţă de vehemenţa opţiunilor de Destinul unui avocat — Vasile Nistor dinainte de ’89 şi tonul caustic cu care judeca oamenii şi ce se petrecea înainte de 1989. Am fost bucuros când mi-a spus că a terminat cartea cu portrete şi i-am publicat textul dedicat lui Hurmuz Aznavorian în anuarul ANI (numele vechii capitale a Armeniei medievale) o publicaţie editată de Uniunea Armenilor din România. După moartea lui, devotata lui soţie a intrat în legătură cu un editor, dar lucrurile s-au împotmolit. Totul s-a amânat nepermis de mult. Cărţile au şi ele destinul lor, ca şi oamenii. A murit şi doamna Nistor şi abia acum, cu mult noroc — am recuperat un text cules de editura cu pricina — şi entuziasmul celor de la Editura Universul Juridic şi al dlui Cîrstea personal, nu doar portretele unor mari figuri ale baroului românesc reînvie, ci şi figura acestui prieten. Personal şi de familie. Regret că s-au pierdut atâtea detalii şi amănunte legate de personalitatea acestui om, dar suntem bucuroşi că măcar personalitatea unui distins avocat şi bun prieten vede acum lumina tiparului. O carte admirabilă, după opinia mea, care salvează de la uitare şi numele unui prieten drag, avocatul Vasile Nistor.

Să fie într-un ceas bun!


Bedros Horasangian




Amintiri cu Vasile Nistor

Pe avocatul Vasile Nistor, l-am cunoscut în 1959, după terminarea Facultăţii de Drept.

Eram avocat stagiar în „Baroul Ploieşti”. Fiecare stagiar era repartizat pe lângă un avocat cu experienţă — maestru — pentru a fi îndrumat şi instruit în profesia de avocat. Am fost repartizat pe lângă avocatul Vasile Nistor care m-a cucerit imediat. Fusese Consultant la Tribunalul Suprem, avea experienţa mai multor ani de avocatură; lecturi vaste în literatură şi filosofie — îmi vorbea despre Bergson şi Baudelaire — şi îmi spunea să-i pregătesc „Notele” din dosarele pe care urma să le studieze în vederea susţinerii pledoariilor. De la el am învăţat „gândirea sintetică” necesară concluziilor scrise şi punerea în pagină pentru o mai simplă lectură din partea judecătorilor. În acea perioadă l-am cunoscut şi pe avocatul Mircea Ionescu-Quintus care fusese coleg cu tatăl meu în Partidul Liberal de la Ploieşti.


Caut în bibliotecă romanul Grădina Icoanei (al doilea volum din trilogia Somnul vameşului) pentru a găsi pasajul în care am scris despre avocatul Vasile Nistor şi soţia.

În sfârşit, găsesc cartea. O deschid la întâmplare. Cad chiar pe paragraful în care… Nu pot să cred! Hazardul este uneori obiectiv, spunea un filosof. Ceea ce trebuia să se întâmple… s-a întâmplat… Consider un semn şi îl iau în serios…
„Nu pot crede ochilor! Lizica! Uite cine a venit! Iată-l pe Iustin! strigă avocatul Nichifor. Intraţi! Intraţi! Te-am declarat dispărut de câţiva ani, dragă Iustine. Soţia mea Lizica, nepoata Roxana şi câinele Interpol. Fiţi bineveniţi! Încântat! Doamnele pe fotolii. Aşaaa! Foarte bine! Înainte de a-mi povesti despre tine, să-ţi spun eu ultimele noutăţi. Lasă, Lizică, nu-l asasinez cu cărţile mele. N-ai grijă. Ea susţine că nici n-apucă omul să respire şi trosc cu cărţile pe masă. Asta şi fac! Uite! Un volum despre „Viaţa iluştrilor avocaţi” — Istrate Micescu şi ceilalţi… Unde ai ascuns-o, Lizico? Aha! Da! Am găsit-o: „Unele aspecte în infracţiunea de omucidere” (…) Rămâneţi cu noi la masă! Lizica! Mai pune patru tacâmuri. Avem cartofi copţi la cuptor şi cârnaţi ca la sărbători. Nu, dragă! Vinul ăsta e o porcărie! Să le dăm şi prietenilor noştri vin de Pietroasele.”

Retrăiesc scena care s-a petrecut aidoma. Îi aud glasul, verva şi îi simt bucuria de a mă vedea. Mâncam deseori cartofi copţi la cuptor cu unt şi sare. Ştia că-mi plac… Rămân pe gânduri… Citesc maşinal câteva paragrafe din carte. N-am deschis-o de mult timp. Nu-mi place să-mi citesc cărţile, văd prea multe greşeli… „Ca peştii ce se vânează, ar fi zis Rovenţa, în mreaja rea, şi ca păsările ce se prind în laţ, aşa se prind fiii oamenilor în vreme rea, când cade peste ei fără veste. Iar ei i-ar fi răspuns: „Curajul vrea să râdă de curaj…”


Bujor Nedelcovici

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM