1567680872YSTYJD.png

Cod: 11972

ISBN: 978-606-39-0516-2

Editura:

Data aparitiei: 2020

Colectia:

Pagini: 233

Disponibilitate: in stoc

Teoria executiunei silite: cercetari in domeniul problemelor ei fundamentale

Autor:

„Adevarurile” lui Eugen Herovanu


Teoria generala a cailor de execuțiune (publicata in anul 1942) este o lucrare de maturitate a lui Eugen Herovanu. Profesorul iși incheiase cariera academica la catedra, in anul 1939, dupa ce fusese 10 ani profesor de procedura civila la Facultatea de Drept din București și tot atația la cea din Iași. Așa cum marturisește in prefața datata 15 aprilie 1942, studiile care alcatuiesc lucrarea au drept punct de pornire prelegerile susținute in cadrul programului de doctorat la Facultatea de Drept din București, la materia Procedurii civile aprofundate. Profesorul iși marturisește insa de la bun inceput dorința de a da acestor studii o utilitate practica, indepartandu-le, prin metoda abordata și substanța celor prezentate, de funcția lor didactica inițiala.

Citind prefața scrisa de Profesor lucrarii sale, surprinde un pasaj, mai degraba filosofic decat juridic: „Caci adevarurile au viața lor. Ele traiesc, circula, se dezvolta, decad și mor, ca niște adevarate organisme vii. Trebuie sa ne revizuim din cand in cand ideile și convingerile. Suntem chiar datori sa o facem. In domeniul celor spirituale, progresul nu e posibil, fara dorința de a-l realiza și fara eforturi pe care o asemenea nobila dorința il implica” .

In anul 1942, Profesorul Herovanu vorbea despre adevaruri, un plural pe care astazi poate il privim ca firesc, cu mintea cititorului pe pagini de internet și cu abilitatea cautatorului pe Google. In epoca, folosirea lui era insa cel puțin atipica, daca nu chiar curajoasa, mai ales pentru un profesor de drept. Conștient de efemeritatea oricarui concept și a oricarei interpretari, la fel ca viața unui om, Herovanu se refera la adevar ca la o ființa vie, care iși urmeaza cursul existențial și trece prin diverse ipostaze. Privit din exterior, el se comporta ca un personaj care iși cauta locul intr-o narațiune mai complexa. Vazut din interior, se zbate ca un pustnic ce iși traiește, zi de zi, credința, indoindu-se de ea.


Teoria execuțiunii silite nu e un manual sau un curs de drept. E, mai curand, o meditație, pe marginea a trei subiecte pe care Profesorul Herovanu le-a abordat cu rigoare științifica și indrazneala intelectuala: natura jurisdicționala a executarii silite, masurile asiguratorii și noțiunea de instanța (privita nu neaparat ca organ, cat ca proces) și cea de executare. Caracterizate de chiar autor ca eseuri, aceste „incercari” sunt cele trei puncte care alcatuiesc, in viziunea autorului, planul teoriei generale a executarii silite. Ele ar fi trebuit sa fie urmate de altele, care, din pacate și din cunoștințele noastre, nu au mai vazut lumina tiparului: contractul judiciar de executare și ordonanța de adjudecare. Preocuparea constanta a lucrarii este aceea de a analiza, la nivel teoretic, executarea silita in raport cu acțiunea civila, cu instanța și procesul civil și de a observa consecințele concrete ale acestei analize. Herovanu nu este un pozitivist; apeleaza la texte doar pentru a demonstra teoriile pe care le extrage din doctrina și iși construiește intreaga demonstrație bazandu-se pe concepte.

Metoda lui Herovanu e clasica: pornește de la enunțarea problematicii, continua cu prezentarea amanunțita a opiniilor exprimate și a argumentelor aduse in sprijinul acestora, atat in doctrina europeana, cat și in cea autohtona, și incheie prin dezvoltarea propriilor argumente. Un stil sobru, riguros, dar și original. Uneori autorul strecoara chiar cate o anecdota, dezvaluind cititorului (fascinat, in multe randuri, de frumusețea limbii folosite de autor) pasiunea acestuia pentru povestire și, mai ales, pentru memorialistica. Lecturarea operelor lui Herovanu ii da cititorului o stare de melancolie aparte, il transpune intr-o lume in care ideile devin personaje, care dialogheaza, ca intr-o piesa de teatru ori o fantezie muzicala. Peste toate, un zambet cald, diafan al autorului pare sa-i aminteasca cititorului ca nu poate fi greșeala mai mare decat aceea a convingerii ca ideile sunt bune și rele, ca interpretarea normei de drept poate fi realizata intr-un singur fel corect. „Adevarurile” lui Herovanu au ceva din dialectica dialogurilor lui Platon. Citindu-le azi, nu doar iți dezvaluie substanța lor, ci au puterea de a-ți cristaliza concepte pe care, probabil, le vei regasi oricand in drept, ca și in viața. Iar Profesorul se plaseaza confortabil intr-un dialog cu cititorul sau, invitandu-l sa ii puna la indoiala argumentele și demonstrația, deschizandu-i poarta pentru o proprie cercetare: „… in Drept, adevarul nu e, mai niciodata simplu, și nici nu se impune spiritului cu acea forța irezistibila cu care el ne cucerește de obicei in domeniul moralei. In Drept, stapanirea adevarului, implica nu numai cunoașterea perfecta a principiilor și jocul aplicațiunei lor la fapte și la raporturi, dar și examenul minuțios al faptelor și al raporturilor care cer aplicarea acelor principii, examen pe care, independent de orice concluzii teoretice și de orice sugestii, fiecare jurist se simte dator sa-l faca pe contul sau propriu, cu propriul sau simț juridic și cu inteligența și conștiința sa. M-aș simți fericit daca, cei pe cari nu i-am putut convinge, ar lua la randul lor constatarile și observațiile aceste ale mele drept punct de plecare pentru o expediție noua in cautarea adevarului pe care am avut un moment iluzia ca-l stapanesc” .

Nu pot incheia aceste randuri fara a ma referi și la limbajul Profesorului Eugen Herovanu. Chiar daca ma repet, o fac cu intenție: scrisul Profesorului este fermecator prin naturalețea limbii pe care o manuiește cu atata eleganța. Scriitura juridica este, de multe ori, barbara; incarcate (nu de puține ori, inutil) cu termeni tehnici, impopoțonate cu neologisme prin care cei ce le folosesc cred ca ar putea sa le dea spoiala de intelectuali, textele juridice sunt ilizibile, fade.

Poate cea mai importanta lecție pe care Profesorul Herovanu ne-o da, de mai bine de un secol, e lecția de limba romana. Nici nu ar fi putut fi altfel, caci, așa cum chiar Domnia Sa spunea, „o limba prea inaintata, cu trecut mare și bogat, are in ea ceva definitiv, rigid, static. Una inca in formație, cum e a noastra, e ca ceara moale, ca argila in mainile artistului, supla, adaptabila, docila și totuși rezistenta. Ce bogație in adancimile ei! Ce multitudine de lucruri noua, de nuanțe, de combinații fericite! Ce poarta larg deschisa in spre infinit…” .

Lect. univ. dr. Nicolae Horia Țiț
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept

Teoria executiunei silite: cercetari in domeniul problemelor ei fundamentale - Conducere

Alte numere ale revistei

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

museum
EVOGPS
museum
casadetraduceri