Mateescu Andreea Florina

Educaţie şi formare: studii postuniversitare, Institutul Naţional al Magistraturii (1999-2000); studii universitare, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti (1995-1999).

Experienţă profesională: judecător de legătură pentru Convenţia de la Haga din 1980 cu privire la aspectele civile ale răpirii internaţionale de copii (aprilie 2007-prezent) şi membru al International Hague Network of Judges (IHNJ) – Conferinţa de la Haga privind dreptul internaţional privat; membru al Reţelei Judiciare Române în materie civilă şi comercială (februarie 2007-prezent) cu statut de formator în domeniul „Cooperare judiciară în materie civilă şi comercială” (2006-prezent); judecător la Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă (septembrie 2004-prezent), cu grad de curte de apel (octombrie 2020-prezent); judecător la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (mai 2002-august 2004); judecător stagiar la Judecătoria Găeşti, Dâmboviţa (septembrie 2000-aprilie 2002); auditor de justiţie INM (octombrie 1999-iulie 2000).

Activitate de cercetare ştiinţifică: cărţi Protecţia copilului şi adopţia. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008; articole/contribuţii Buletinul Reţelei Judiciare Române în materie civilă şi comercială nr. 3/2018, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2018, dedicat jurisprudenţei statelor contractante la Convenţiile de la Lugano din 16 septembrie 1988 şi din 30 octombrie 2007 privind competenţa jurisdicţională de drept internaţional privat şi procedura de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite a hotărârilor judecătoreşti străine în materie civilă şi comercială; Tribunalul Bucureşti. Buletinul Jurisprudenţei 2018, Ed. Universul Juridic; Tribunalul Bucureşti. Buletinul Jurisprudenţei 2019, Ed. Universul Juridic.

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM