Toader Camelia

Autor al peste 50 de articole, note, publicaţii în domeniile: Drept privat (contracte, succesiuni, drept international privat), Dreptul Uniunii Europene, reforma justiţiei (publicate în perioada 1988–2012).

Educaţie si formare profesională:
1992 – 1997 - Doctorat în drept (Titlul tezei: Evicţiunea în contractele civile şi comerciale) -Facultatea de Drepta Universităţii din Bucureşti
1982 – 1986 – Licenţiată în drept-Facultatea de Drepta Universităţii din Bucureşti
Februarie 2002 - Curs de Drept european pentru judecători(formarea formatorilor), Institutul European de Administraţie Publică
Decembrie 2000 - Curs de Drept european, Ecole Nationale de la Magistrature, Paris, Franţa
Octombrie 1997 - Curs având ca temă recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor judecătoreşti în Uniunea Europeană, în cadrul British Institute of International and Comparative Law, Londra

Experienta profesionala:
- Din ianuarie 2007 - Judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
- 1999 -2007 Judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România
- Din1992Carieră academică în Drept civil şi Drept european al contractelor, debutând în calitate de asistent al profesorului Francisc Deak. În prezent, Profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
- 2000 – 2011 – Profesor invitat (Drept civil şi comercial român) la Universitatea economică din Viena, Institutul de Drept Civil şi Comercial, respectiv, Universitatea din Viena, Facultatea de drept, Institutul de drept civil.
- 1992 -1997 Avocat în Baroul din Bucureşti
- 1986 -1992 Judecător (drept civil şi penal) –Judecătoria sectorului 5 şi Judecătoria Buftea

Sursa: http://drept.unibuc.ro/dyn_doc/cv/camelia-toader-cv-ian-2013.pdf

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM