Smarandache Lavinia

Picture

Studii universitare:
- În perioada 1998-2002 am urmat cursurile Facultăţii de Drept “Nicolae Titulescu” din Craiova, în cadrul căreia am susţinut examenul de licenţă din sesiunea iunie 2003, la care am obţinut nota 10.

Studii post-universitare:
- Doctorat, specializarea Drept civil, sub conducerea ştiintifică a domnului prof. univ. dr. Ion Dogaru cu tema „Studiu asupra persoanei juridice cu privire specială la formele de asociere în materie civilă şi comercială”. Teza a fost susţinută pe data de 11 aprilie 2008.

Experienţă profesională:
- 2005 - până în prezent, asistent la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Universitatea din Craiova, Catedra de drept privat, disciplina Drept comercial, iar din 2007 şi disciplina Drept bancar.
- 2004, asistent suplinitor la Facultatea de Drept Nicolae Titulescu, Universitatea din Craiova, Catedra de drept privat, disciplina Drept comercial;
- 2003, preparator la Facultatea de Drept Nicolae Titulescu, Universitatea din Craiova, Catedra de drept privat, disciplina Drept comercial;
- 2003, preparator suplinitor la Facultatea de Drept Nicolae Titulescu, Universitatea din Craiova, Catedra de drept privat, disciplina Drept comercial.

Activitate ştiinţifică
- Profesor invitat: Universitatea de Bourgogne, Dijon, Franţa, 11-15 decembrie 2006, am susţinut 8 ore de curs în cadrul programului de mobilitate Socrates.

Lista lucrărilor ştiinţifice:
Studii publicate în reviste recunoscute de CNCSIS:
- Consideraţii asupra unor aspecte ale Legii nr. 302/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în Revista de Ştiinţe Juridice, nr. 8/ 2005, Ed. Themis, Craiova;
- Aspecte ale identificării persoanei juridice de drept privat prin intermediul denumirii, în Revista de Ştiinţe Juridice nr. 2/ 2006, Ed. Themis, Craiova;
- Impactul noţiunilor de asociere şi libertate de asociere asupra raportului dintre libertatea de asociere cu alte drepturi şi libertăţi, în Revista de Ştiinţe Juridice nr. 1/ 2008, Ed. Themis, Craiova;
- Noţiunea de scop ca element constitutiv al persoanei juridice, în Revista de Ştiinţe Juridice nr. 2/ 2008, Ed. Themis, Craiova;
- Clientela în sistemul bancar, în Revista de Ştiinţe Juridice nr. 3/2008, Ed. Themis, Craiova ( coautor Alina Dodocioiu);
- Interferenţele ale libertăţii de asociere în materia structurilor asociative de tipul persoanelor juridice, în Revista de Ştiinţe Juridice nr. 3/2008, Ed Themis, Craiova;
- Consideraţii privind noul regim juridic al sistemului bancar naţional, Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. NICOLĂESCU-PLOPŞOR”, nr. IX/2008, (coautorat Săuleanu Lucian);
- Consideraţii privind contractul de factoring, în Revista de Ştiinţe Juridice nr. 4/2008, Ed .Themis, Craiova (coautor Alina Dodocioiu);
- Drept bancar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009 (coautori Săuleanu Lucian, Dodocioiu Alina).

Sursa: http://drept.ucv.ro/oldsite/Org/CV/SmarandacheLavinia.html

Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM