1622635796BWWP5N.png

Cod: 402455

ISBN: 978-606-39-0791-3; 978-606-39-0792-0

Editura:

Data aparitiei: 2021

Colectia:

Pagini: 668; 480

Disponibilitate: in stoc

PACHET: Drept fiscal si Drept financiar 2021

Autor:

Pachetul contine:

1. Drept fiscal. Editia a III-a, revazuta si adaugita 2021

Pe fondul unor inconsecvențe legislative și ezitări jurisprudențiale, dreptul fiscal român continuă să aibă, și la nivelul anului 2021, ceva din dramatismul seriei Stăpânul inelelor. După interpretări în forță sau cu forța ale normelor fiscale, urmează o inerentă perioadă de „pace fiscală”, caracterizată de amnistii fiscale extinse și recalibrări ale exigențelor fiscului.

În varianta actualizată a cursului de Drept fiscal pe care îl prezentăm în fiecare an studenților Facultății de Drept din Cluj încercăm nu doar să surprindem evoluțiile legislative naționale în materie fiscală, ci și să studiem sursa acestora, pentru că, drept efect al globalizării, prea puțin din dreptul fiscal mai este acum „național”. Temele de discuție lansate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), regulamentele și directivele europene sau jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie fiscală obligă la reglementare. Iar conflictele de natură fiscală se nasc cu precădere atunci când normele fiscale naționale nu se adaptează celor europene ori funcționarii fiscului refuză să facă aplicarea cu prioritate a dreptului fiscal european.

În ultimii doi ani au apărut și alte evenimente cu relevanță fiscală pe care le antamăm sau le discutăm. Vorbim acum la timpul prezent despre monede virtuale și impozitarea veniturilor din crearea și transferul unor astfel de metode, despre evoluția și fiscalitatea activităților economice online, despre probleme tot mai complexe în materia TVA sau despre o renunțare treptată a Guvernului la impozitarea „clasică” a profitului societăților.

2. Drept financiar. Editia a III-a, revazuta si adaugita 2021

În plină pandemie, interesul pentru modul în care este folosit banul public este semnificativ. Tocmai de aceea propunem o variantă la nivelul anului 2021 a cursului nostru de Drept financiar pe care îl predăm la Facultatea de Drept din Cluj, astfel încât acesta să poată fi folosit ca un instrument util și actual de către studenții noștri, confruntați cu provocările învățământului în sistem online.

Structura lucrării include o necesară introducere în studiul finanțelor publice și, apoi, o dezvoltare pe cele patru mari axe: finanțele publice naționale, finanțele publice locale, finanțele asigurărilor sociale și finanțele Uniunii Europene. Prin studiul evoluțiilor recente în activitatea financiară din toate cele patru domenii-cheie oferim o imagine actuală a dreptului financiar, la nivel național, european și internațional, cu accent și pe recentele provocări de natură sanitară care au determinat recalibrarea unor politici, reglementări și instituții financiar-bugetare.

Cursul de Drept financiar pentru anul 2021 include o actualizare semnificativă în secțiunea destinată evaziunii și fraudei fiscale, pe fondul unor discuții vii referitoare la concepte esențiale precum noțiunile-cheie de prejudiciu și abuz de drept fiscal sau la competența organelor de urmărire penală de a determina direct obligații fiscale, fără participarea organelor fiscale. De asemenea, în contextul aprobării unui nou buget al Uniunii Europene și al operaționalizării Parchetului European, au fost sesizate dezvoltările specifice din domeniul finanțelor publice europene.

Carti din aceeasi colectie

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

21490.jpg
museum
museum