Având o carieră dedicată în exclusivitate cărţii, doamna Gheorghe a reprezentat pentru mulţi dintre noi (studenţi, masteranzi ai Facultăţii de Drept - Universitatea din Bucureşti) un reper şi un sprijin la începutul de carieră în domeniul juridic. Sunt oameni care fac sistemul să se mişte şi care nu sunt neapărat în lumina reflectoarelor. Într-o tranziţie atât de lungă şi de tumultoasă, doamna Gheorghe a reprezentat un element de echilibru care prin perseverenţa şi constanţa în activitatea desfăşurată în cadrul Facultăţii de Drept, ne-a călăuzit şi ne-a ajutat să ne definim mult mai clar opţiunile pentru prezent şi pentru viitor.

1. 
   

   Nicolae Cîrstea: Cine este dna Gheorghe?

   
   

   Genoveva Gheorghe: Cine sunt? Sunt un om din mulţimea de oameni care iubesc cartea şi care a avut privilegiul să lucreze cu cartea mai bine de 30 de ani.
   Astăzi, când informaţia se obţine rapid şi uşor cu ajutorul calculatorului, mai suntem, totuşi, destul de mulţi cei care nu putem înlocui bucuria de a ţine în mână o carte cu sticla rece a monitorului.

   
   

2. N.C.: Acum, în luna decembrie vă faceţi un cadou – treceţi la o nouă etapă – pensionarea. Sunteţi pregătită pentru acest pas?

   
   

   G.G.: Mă aflu într-un moment al bilanţului. Anul 2011 este anul când se încheie o etapă din viaţa mea – mă pensionez, şi mă îndrept cu bucurie spre o nouă etapă, în care să mă dedic sută la sută familiei mele.

   
   

3. N.C.: Trăiţi în aceste zile nostalgia anilor petrecuţi în această instituţie?

   
   

   G.G.: Ultimii 15 ani de activitate i-am petrecut printre studenţii Facultăţii de Drept. În aceşti ani, mii de studenţi şi-au manifestat interesul pentru studiul disciplinelor juridice. Studenţii din anii 1997-1998 erau de vârsta fiicei mele (studentă, atunci, la Facultatea de Medicină „Carol Davila”) şi între noi s-a stabilit o legătură strânsă şi stabilă; mă întâlnesc şi acum cu plăcere cu unii dintre ei, care sunt avocaţi sau judecători în oraşele din care au venit sau sunt cadre didactice în facultatea noastră ( iată, o consider "a noastră").

   
   

4. N.C.: Piaţa de carte juridică s-a profesionalizat, fragmentându-se în acelaşi timp foarte mult. Îmi amintesc că înainte de anul 2000 erau, cred, sub 100 de cărţi publicate. Acum sunt peste 3.000. Cum aţi perceput dumneavoastră aceste schimbări? Cum a fost, cum s-a văzut lumea dreptului din perspectiva dumneavoastră? Cât de mult s-au schimbat, au evoluat/involuat lucrurile?

   
   

   G.G.: Acum sunt atât de multe posibilităţi de informare, apar atât de multe cărţi pentru fiecare disciplină de studiu, doar dorinţă şi interes să fie. Cu ani în urmă, îmi povestea profesorul Filipescu, cât de greu era în vremea studenţiei domniei sale să poată găsi cărţi, câte zeci şi zeci de ore petrecea în bibliotecă pentru studiu, cărţile fiind puţine.

   
   

5. N.C.: Se mai studiază astăzi cum se studia în trecut? Vremurile pe care le trăim influenţează şi preocupările/timpul alocat pentru studiu? Cum sunt studenţii de azi – cum erau ieri?

   
   

   G.G.: Cu regret, trebuie să spun - şi sper să nu supăr pe nimeni - că în urmă cu câţiva ani se simţea o aplecare mai mare către studiu. Poate pentru că tentaţiile erau mai puţine, poate şi exigenţa familiei şi a societăţii era mai mare... Acum la putere este "lasă că merge şi aşa, ne strecurăm noi, vom vedea cum...". Aceste lucruri – vreau să cred – nu vor mai merge multă vreme. Pentru a ţine pasul cu restul lumii şi pentru a ne fi şi nouă bine este nevoie de elemente foarte bune şi foarte, foarte bine pregătite în orice domeniu şi – astfel – lumea noastră care încă îşi caută „drumul”, va reuşi să găsească cea mai echilibrată şi corectă cale pentru noi toţi.
   În anii din urmă studenţii erau mult mai exigenţi cu ei înşişi, doreau să ştie mai mult, se străduiau să înţeleagă ce învaţă, nu doar să acumuleze mecanic informaţii. Din cele câteva sute de studenţi sunt doar câteva zeci care vin săptămânal să afle ce noutăţi au mai apărut, ce ar putea să mai studieze la o disciplină sau alta, cum să se pună în acord cu legislaţia mereu schimbătoare, cum să interpreteze corect informaţiile pe care le primesc.
   Se întâmplă – ca întotdeauna şi peste tot – ca tinerii să-şi îndrepte paşii spre o facultate pentru că asta este o dorinţă a părinţilor, sau să urmeze în meserie părinţilor, sau pentru că e la „modă”, şi numai câţiva să fie pasionaţi de domeniul ales, iar seriozitatea cu care s-au pregătit pentru facultate, să-i evidenţieze din start dintre toţi ceilalţi. Sigur că dintre aceşti mulţi studenţi s-au făcut remarcaţi doar un număr restrâns, care chiar aveau „chemare” pentru acest domeniu.

   
   

6. N.C.: Care sunt personalităţile sau profesorii care v-au impresionat cel mai mult? Câteva gânduri despre profesori, despre studenţi?

   
   

   G.G.: De-a lungul timpului, legăturile mele cu profesorii din facultate au devenit tot mai puternice şi ele au fost clădite pe respect, corectitudine, seriozitate, sentimente împărtăşite de ambele părţi. Nu pot să vorbesc despre unul sau despre altul, pentru că nu aş vrea să uit pe cineva, dar vreau să vă spun că le recunosc paşii pe culoar şi-i aştept cu nerăbdare şi oricât ar fi de grăbiţi, tot bagă capul pe uşa librăriei să ne salutăm, iar când timpul le permite intră să mai stăm la „o vorbă”. Sunt oameni cu totul speciali, care mi-au marcat aceşti ani, care mi-au bucurat sufletul şi cărora trebuie să le mulţumesc pentru atmosfera caldă şi primitoare pe care mi-au creat-o.
   Activitatea studenţilor noştri a fost şi este îndrumată de oameni remarcabili, de profesori deosebiţi cu care este o bucurie să te întâlneşti şi să schimbi câteva vorbe. Domniile lor sunt interesaţi să se informeze şi calcă regulat pragul librăriei, fiind clienţi fideli şi permanenţi. Nu pot să nu-mi amintesc de prof. Avram Filipaş, care-şi făcea timp lunar să ajungă în librărie şi pleca încărcat de cărţi, după ce petrecea câteva zeci de minute bune răsfoind câte un volum nou, mai vorbind despre una şi alta, cu decenţa, seriozitatea şi rafinamentul său binecunoscute; sau de prof. Mihai Eremia a cărui poftă de viaţă şi bună dispoziţie erau molipsitoare şi care avea o relaţie deosebită cu studenţii săi, insuflându-le încredere în propriile forţe şi dorinţă de studiu.
   Sentimente deosebite retrăiesc şi la reîntâlnirea cu unii foşti studenţi, care sunt împliniţi profesional şi-şi amintesc, încă, de anii studenţiei, de "cozile" de la librărie şi de sfaturile unei mame exigente. Ei sunt avocaţi la Case mari de avocatură, îndrumători la INM sau avocaţi la Casa Regală.

   
   

7. N.C.: A devenit cartea un lux?

   
   

   G.G.: Cu certitudine traversăm o perioadă foarte grea de criză naţională şi internaţională. Dar am convingerea că, oricât de greu ne-ar fi, nu vom putea renunţa la „pansamentul” pentru suflet, la „leacul” nostru pentru toate durerile – CARTEA. Ea e cea care ne învaţă cuvântul MAMA şi cuvântul ŢARÃ, ea ne alină dorurile, ne îndulceşte suferinţele şi ne-a fost prieten credincios dintotdeauna. Uşor-uşor lumea se va aşeza şi scara valorilor – inversată acum – va reveni la justa poziţie. Nu putem progresa fără ştiinţă de carte şi nu chiar totul se poate clădi cu „maşini”. Este nevoie şi de suflet, adică de carte cu foile ei îngălbenite sau mai noi, cu mirosul ei, cu dragostea şi căldura pe care ni le transmite mereu, fie ca să ne instruim, fie ca să ne relaxăm.

   
   

8. N.C.: Povestiţi-ne câteva întâmplări/evenimente care v-au marcat.

   
   

   G.G.: Comportamentul responsabil trebuie să ne caracterizeze pe toţi. O activitate trebuie făcută cu pasiune, cu dăruire, indiferent care ar fi ea. Eu am avut o imensă bucurie să lucrez cu tineri de care m-am apropiat, iar cu unii dintre ei am legat o prietenie strânsă. Pe unii îi dojeneam, pe alţii îi încurajam şi-i apreciam pentru strădaniile lor, toate făcându-le din iubire maternă, spunându-le de nenumărate ori că nu trebuie să-şi irosească timpul lor şi nici banii părinţilor fără rost. Ori au venit să facă „şcoală” şi atunci să muncească şi să iasă oameni de ispravă, ori au venit să viziteze şcoala şi atunci ar fi mai bine să renunţe şi să se orienteze către altceva... Şi acum vin absolvenţi ai facultăţii, care-şi amintesc de toate câte le spuneam şi recunosc că am avut dreptate şi au urmat multe dintre sfaturile primite.

   
   

9. N.C.: O cariera şi o viaţă dedicată cărţii… Ce lăsaţi în urma dumneavoastră?

   
   

   G.G.: Îmi place să cred că am trăit frumos şi inventarul vieţii mele cuprinde lucruri bune: o familie minunată, un copil excepţional şi o mulţime de prieteni – mai tineri şi mai puţin tineri, de care ne-au legat sentimentele sincere, curate, dezinteresate, animate doar de suflet şi nu de partea materială a vieţii.
   Sentimente de mare mulţumire am când vin în librărie studenţi de la Învăţământul la Distanţă - oameni cu familie, cu slujbă, dornici să-şi extindă aria de cunoaştere, cunoştinţele dobândite ajutându-i în activităţile lor de bază – şi „merg pe mâna mea”, având încredere deplină în recomandările mele. Vin şi-mi povestesc despre nelămuririle lor, despre temerile lor, neînţelegerea subiectelor la unele discipline şi-mi cer să-i ajut cu materiale... Vin apoi şi-mi spun rezultatele examenelor şi-mi mulţumesc pentru ajutor, de parcă eu am învăţat şi nu ei, când meritul le aparţine în totalitate, al meu fiind minor, în comparaţie cu efortul lor, cu munca lor susţinută. Satisfacţia mea este că oamenii au încredere în mine, că ne întâlnim pe stradă după ani şi ani şi mă opresc şi mă salută şi amintirile din anii studenţiei ne revin proaspete în memorie şi ne umplu sufletul de bucurie.

   
   

10. N.C.: Care au fost cele mai mari bucurii?

    
    

    G.G.: Iubesc oamenii şi iubirea le-am arătat-o în felul meu – în strânsă legătură cu activitatea mea – iar răspunsul lor, spre mulţumirea mea, a fost împlinirea lor profesională şi maturizarea lor alături de mine.
    Răsplata mea este zâmbetul oamenilor şi încrederea lor în mine, pentru că m-am străduit să nu le înşel niciodată aşteptările.