1445869882sWLqM.jpg

Cod: 9347

ISBN: 978-606-673-741-8

Editura:

Data aparitiei: 2015

Colectia:

Pagini: 724

Disponibilitate: in stoc

Unificarea dreptului obligatiilor civile si comerciale

Autor:

(Re)unificarea dreptului privat este o necesitate istorica ce poate fi intarziata, dar nu evitata.

In momentul codificarii dreptului comercial și al transformarii sale dintr-un drept de clasa (ius mercatorum) intr-un drept al comerțului (ius mercaturæ), soarta sa a fost pecetluita, dreptul comercial fiind anexat și subordonat dreptului civil (Thaller), pierzandu-și definitiv autonomia oricum relativa, astfel incat distincția dintre obligațiile civile și cele comerciale a devenit doar una pur formala, arbitrara, fara o baza reala, substanțiala: „Actul de comerț tipic nu exista” (Bolaffio).

Noul Cod civil a desavarșit unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale, pecetluind destinul dreptului comercial modern (codificat). Murind, dreptul comercial și-a celebrat propriul triumf (Ascarelli, Roppo).

Lucrarea Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale constituie prima analiza – istorica, teoretica și practica – aprofundata și sistematica a apariției, expansiunii și extincțiunii dreptului comercial modern roman, din momentul codificarii sale in veacul al XIX-lea și pana in momentul desavarșirii unificarii dreptului obligațiilor in secolul al XX-lea, prin Noul Cod civil.

Ca structura, lucrarea este compusa din doua parți principale: prima este dedicata regimului obligațiilor civile și comerciale in sistemul Codului civil din 1864 și al Codului de comerț din 1887; a doua este dedicata regimului unitar al dreptului obligațiilor in sistemul Noului Cod civil din 2009.

Dupa 1 octombrie 2011 nu se mai poate deloc vorbi de drept comercial ca drept autonom din punct de vedere legislativ și nici ca drept autonom din punct de vedere științific și didactic (administrativ). Și daca unii autori mai vorbesc, scriu și/sau predau „noul” drept comercial, nu inseamna ca acesta și exista. Dimpotriva, intre „noul” drept comercial și dreptul aplicabil activitaților economice și altor activitați profesionale nu este vorba, in realitate, de nicio legatura conceptuala și nici de existența vreunei filiații genetice ori de alta natura.

Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale nu doar repune in discuție diviziunea dreptului privat și distincția dintre acesta și dreptul public, ci provoaca și schimbarea organizarii judiciare, unificarea competenței jurisdicționale și a procedurii de judecata a litigiilor dintre profesioniști și/sau neprofesioniști, determinand, totodata, schimbari majore, profunde, in cadrul sistemului insuși al științelor juridice și, mai ales, in formarea și structura disciplinelor din invațamantul juridic romanesc, care trebuie nu numai refondate, ci și reamenajate, reconstruite și, astfel, revitalizate.

Lucrarea Unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale se adreseaza deopotriva teoreticienilor și practicienilor dreptului, masteranzilor și doctoranzilor, inclusiv studenților in drept care doresc sa aprofundeze cunoștințele in materia obligațiilor și contractelor, dar și pe cele aparținand teoriei generale a dreptului in general și a dreptului civil in particular.

Carti din aceeasi colectie

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM

museum