Ispas Gabriel-Liviu

Experienta profesională:


-din februarie 2009 pana in prezent, Director general – Direcţia Generală Juridică şi Control,/ Direcţia Generală Juridică şi Contencios din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului



-din octombrie 2007 până în prezent, Lector universitar, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Administraţie şi Afaceri


-din octombrie 2005 până în prezent, Lector universitar, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti, Drept Comunitar şi Drept Comercial


-din iunie 2007 pana in prezent, Director Departamentul de Control, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
-din septembrie 2005 până în februarie 2007, Şef Serviciu Juridic şi Control, Autoritatea Naţională pentru Tineret, Autoritatea Naţională pentru Tineret


-din noiembrie 2002 până în ianuarie 2005, Consilier personal al Primului Ministru pe probleme de tineret, educaţie şi sport, Cancelaria Primului Ministru




din aprilie 2003 până în septembrie 2005, asistent universitar, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti, specializarea Drept comercial şi Dreptul comerţului international,









Carti ale acestui autor

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM